sacrifice

vine craciunul

Craciunul o sarbatoare a luminii si a bucuriei. Astept craciunul cu aceeasi bucurie cu care asteptam cind eram copil. Chiar daca lucrurile si locurile s-au schimbat, si experimentez altfel atmosfera Craciunului, avand de-a face cu factori culturali care vrand nevrand influenteaza impodobind sau saracind atmosfera craciunului, sarbatoarea are aceeasi valoare afectiva pentru mine ca si atunci cind eram copil, si cantam din toata inima colinzile lui.
Imi amintesc cu drag cind porneam cu grupa mare de copii a bisericii Sega Arad in seara de 24 decembrie, colindand toata noapte oprindu-ne la familii care ne serveau cu prajuturi, bune, facute de casa, 100 % ecologice, iar spre dimineata ne bucuram sa servim ceva de mincare fiind deja satui de atata dulce, ne bucuram de o cana de ceai fierbinte care ne dregea vocile ajutand sa mergem mai departe sa ducem vestea buna a nasterii mantuitorului, pina cand se crapa de ziua.
In ultimii 3 ani, schimband tara, societatea, limba si religia, traiesc o alta experienta a craciunului. Intr-o societate protestanta cu un inalt grad al constiintei, atmosfera craciunului are o alta nuanta. Aici oamenii isi planifica, cu mult timp inainte, ceea ce se numeste Julefrokost ( pranzul de Craciun) si incep din 1 decembrie cu colegii, cu prietenii si terminand in seara ajunului cu o slujba la biserica si o cina, la fel de protestanta, impreuna cu familia.
Totul este foarte organizat si totul trebuie sa fie perfect, nu exista loc pentru spontaneitate, totul e facut cu cel mai inalt grad de constiinciozitate. chiar si faptul ca se imbata pana ajung pe sub masa, e atat de organizat, incat e o nota de constiinciozitate protestanta. Am participat si eu la julefrokost. Dupa masa servita la restaurant, ne-am dus la discoteca unde am putut observa si mai pregnant faptul ca si pentru a te debarasa de inhibitii, ai nevoie de un cadru perfet organizat in care ti se permite sa te desfasori la fel de organizat dupa cum societatea dicteaza.
Nu am putut sa nu ma gandesc la Life of Brian ( Monthy Phyton): "we are all individual". Societatea daneza vrea sa creada ca functionaeza dupa principiul asta, si vin si spun ca fiecare danez e cu duna lui, si e adevarat intr-o oarecare masura, dar masura e dictata tot de societate care vrand nevrand isi pune amprenta uniformizarii unde duna si gardul si casa arata la fel, pana la urma din " we are all individual" se transforma in "we are an individual grup". Cred ca comunistii ar trebuii sa fie invidiosi pentru ca e exact ceea ce ei si-ar fi dorit sa faca din societatea lor si nu au reusit. Platforma comunista ar trebuii sa aiba la baza protestantismul si poate le-ar reusii.
Dar intorcandu-ma la atmosfera craciunului, am observat in ultimii ani, calitatea atmosferei craciunului a devenit tot mai saraca din punct de vedere al semnificatieti si tot mai bogata din punct de vedere comercial. Vad oameni inghesuindu-se sa cumpere tot felul de parca ar fi ultima lor sansa pina in ziua craciunului, parca se termina lumea si ii prinde nepregatiti.
Intrebarea e nepregatiti pentru ce!?
Poate e o manifestare anxioasa a faptului ca undeva in adancul fiintei noastre simtim ca pierdem semnificatia reala a sarbatorii, dar incercand cu disperare sa o inlocuim cu beculete si globuri, care mai de care mei stralucitoare, nu facem decat sa golim si mai mult atmosfera a ceea ce ar trebui sa fie de fapt craciunul.
Doresc tuturor un Craciun fericit, unde sper sa ne gasim cu totii pacea si implinirea in sufletele noastre.

Autumnal Horizons

Un suflet zbuciumat

A trecut o luna de cand am trait o experienta unica cu un puternic impact ce are inca o rezonanta puternica in mintea mea.
Era 13 septembrie ora 23.00, o seara cu o minumata luna plina care stralucea puternic, ca lumina unui reflector indreptat spre o scena pustie. Scena era peronul 2 din gara Viby Sjælland. Eu stau pe peronul 1 si imi astept cuminte trenul. La ora aceea din noapte eram singurul spectator, stind pe primul rind, vizionind cel mai tragic sfarsit al unui suflet disperat. Scena era dintr-o piesa a teatrului dramatic in care actorul isi joaca ultimul lui rol cu cea mai mare seriozitate si totul era atat de real incat nu puteai avea decat o reactie socanta care te paralizeaza pentru cateva minute, si care iti ramane in memorie pentru tot restul vietii. In timp ce eu murmuram "O Doamne mare", un suflet zbuciumat se ascundea pe peronul vecin asteptind, cu sufletul la gura, venirea trenului ce trebuia sa treaca fara oprire. Spre deosebire de mine, care asteptam sa i-au trenul, din partea opusa, sa merg la servici in tura de noapte, el, un barbat, ce parea intre doua varste, astepta trenul care trecea prin cu mare viteza prin Viby, insa, cu scopul de a iesi cu cea mai mare viteza din lumea aceasta. In sfarsit trenul isi face aparitia cand vad actorul principal al tragediei, se intinde transvers pe liniile de tren pregatindu-si singur inmormintarea. In doar citeva secunde asist ingrozita la scena cea mai tare, la care am putut asista vreodata. Trenul venind cu mare viteza, devoreaza, ca un monstru, trupul ce i se intinde pe tava, lasind in urma resturi mici de oase si tesut singeros. Hainele zdremtuite, fluturau, parca nedumerite, in vintul produs de trecerea in viteza a monstrului. Linistea de mormant se lasa din nou in gara din Viby. Singura reactie care am avut-o in momentul impactului a fost un strigat, innabusit de larma acceleratului,"O my God!".
Urmatoarele 5 minute, pina cind trenul meu a sosit in statie, mi s-au parut o vesnicie. Ma uitam inspaimintata la bratul si urechea care au zburat in fata mea. Parca eram paralizata, nu puteam crede ca era real ce vazusem, parca era o secventa dintr-un film de groaza, insa batul intins in fata mea era cit se poate de real si parea sa imi spuna ca omul, in ultimile lui clipe, era disperat sa intinda o mina spre a cere ajutor. Nu stiu nici acum daca am fost de vre-un ajutor, insa ma gindesc ca poate chiar strigatul meu, in acele momente de groaza, a fost suficient sa smulga sufletul acela zbuciumat din fortele tenebre ale intunericului, orientandul spre lumina dumezeiasca.
Nu am judecat nici o clipa decizia lui, si nu e datoria mea sa judec, m-as bucura sa cred ca am fost de ajutor si chiar daca am asistat, ca un spectator ingrozit, la finalul tragic al dramei, fara sa inteleg de ce mi-a fost dat sa vizionez acea secventa, sunt convinsa ca a avut o mare insemnatate si e o lectie din care sigur am ceva de invatat.
Nu am aflat niciodata identitatea omului, dar sufletul imi plange ca si cum am pierdut pe cineva drag. Era un suflet ca si mine, dar care si-a pierdut speranta si bucuria de a trai. Probabil era mirat auzind murmurul cintecului pe care-l cintam in noapte, insa nimic nu l-a putut oprii din hotarirea pe care o luase de a pleca din lumea noastra intr-o noapte de 13 cu luna plina.
Sper din suflet sa isi fi gasit linistea si pacea pe care, in aparenta, nu le-a putut gasi aici si nu pot spune altceva decat ca Dumnezeu sa aiba mila de sufletul lui zbuciumat.

Nu stim "DE CE"

Nu ştiu de ce sunt ispite-adesea
Şi încercări vin în orice zi,
Când lângă noi sunt atâţia alţii
Ce fericiti ei nu par a fi.

Cor: Mereu ’nainte şi vom pricepe
Mereu ’nainte şi vom afla
Te-ncurajează, mergi în lumină
Vom înţelege de ce-i aşa.

Când vine moartea pe drag răpeşte
Şi lasă locul gol şi pustiu,
Si mulţi din cei răi pot să prospere
Cum de-i aşa eu nu pot să ştiu.

Fii credincios dar până la moarte
Câteva zile doar mai avem
Atunci tot greul va fi nimica
Cununa vieţii când o primeşti.

Noi ştim că Isus pe nori cu slavă
Curând veni-va şi ne va lua
Şi lângă Sine în strălucire
Dureri, ispite, tot vom uita.

Night Bird

memory screen

TIGER, tiger, burning bright

The Tiger

TIGER, tiger, burning bright
In the forests of the night,
What immortal hand or eye
Could frame thy fearful symmetry?

In what distant deeps or skies
Burnt the fire of thine eyes?
On what wings dare he aspire?
What the hand dare seize the fire?

And what shoulder and what art
Could twist the sinews of thy heart?
And when thy heart began to beat,
What dread hand and what dread feet?

What the hammer? what the chain?
In what furnace was thy brain?
What the anvil? What dread grasp
Dare its deadly terrors clasp?

When the stars threw down their spears,
And water'd heaven with their tears,
Did He smile His work to see?
Did He who made the lamb make thee?

Tiger, tiger, burning bright
In the forests of the night,
What immortal hand or eye
Dare frame thy fearful symmetry?

Greeting the Sun

the birds

Past the windows

Paul's indicator

Ivona's silhouettes

Secrets of the heart

schimbare in planuri de vacanta

Am planuit printre drumurile de vacanta o vizita in Brazilia, care s-a schimbat cu un tur in Israel. Nu totdeauna se intimpla ce iti planifici cu o lunga perioada inainte, mai ales daca lasi spontaneitatea sa aduca un plus de surprize placute. Asa s-a petrecut cu turul in Israel. Eram la lucru in 16 aprilie, si eram cufundata in amintiri. Data de 16 aprilie o retraiesc totdeuna emotii intense fiind data la care a trebuit sa imi i-au adio de la mama, care a plecat spre cele vesnice. Spre sfarsitul turei primesc un telefon de la sora mea, anuntandu-ma ca in loc de a merge in Brazilia schimbam spre Israel. Te-ai gindit la mami, am intrebat eu? pentru ca unul din visele neamplinite ale mamei era sa viziteze Tara Sfanta. Am simtit o energie care ma impinge sa aleg un tur spre Israel. E cosmic, imi zice Camelia.
Israel s-a dovedit a fi locul unde poti experimenta cea mai frumoasa, cea mai puternica si cea mai dureroasa traire pe care o poti avea vreodata.
Zidul Plangerii- lacrimile iti curg fara sa vrei si fara sa-ti poti controla emotiile.
Golgotha - simti povara lumii intregi pe umerii tai si vezi lupta dracilor si a ingerilor in vazduh.
Yad Vashem- muzeul martiilor holocaustului - reactiile sunt dintre cele mai neasteptate posibile.

Am concluzionat cu Camelia ca un singur tur nu ne e deajuns, simtindu-ne totodata atrase, ca un magnet, de pamantul asta, am hotarat ca mai venim si pentru locurile pe care nu am reusit sa le vizitam in turul scurt pe care l-am avut de data asta.
Ne vedem la anu' in Ierusalim! בשנה הבאה בירושלים

the drum

happy meal

Dreaming of Venice

VENETIA. Sint atitea povestiri, atatea legende, atata istorie in acest oras incit atunci cand esti aproape de el nu te poti abtine sa nu te opresti si sa admiri si tu ceea ce poate reprezenta o adevarata experienta. Dar asta nu e valabil pentru toata lumea. Sant altii, care sint multumiti cu ceea ce vad la televizor si nu-si doresc altceva. Trairile lor se rezuma la concret, palpabil iar ceea ce ar insemana traire emotionala pentru altii, pentru ei nu are nici o valoare.
Am fost intr-o zi foarte aproape de oras, si totusi, nu am putut intra in el, cu toata dorinta arzatoare de a vizita si de a admira pe viu, ceea ce am vazut doar la TV sau pe internet. A fost ca si cum as fi vrut sa intru in rai si ceva m-a tinut pe loc. Ce m-a tinut in loc? Dependenta. Dependenta de o persoana pentru care oricata istorie si incarcatura emotionala ar avea un anumit loc, aceasta il lasa complet rece si indiferent. Nu mi-am am putut ierta asta niciodata, si in consecinta am luptat sa imi recastig independenta. De atunci, insa, visez sa ajung intr-o zi in Venetia, si voi ajunge. Voi savura atunci, cu cea mai mare placere, ceea ce poate Venetia oferi.

Incapatanare

Ce m-a caracterizeaza intotdeauna e incapatanarea. Vreau sa fac lucruri care si daca stiu ca nu imi ies din prima dar eu tot vreau sa incerc. Nu ascult de nimeni ci prefer sa dau singura cu capul ca sa vad cit de tare ma doare. Cateodata ma doare mai tare decit asteptam, altadata e floare la ureche, mai pot incerca odata. Citeodata platesc prea mult, altadata scap chiar ieftin. Important e ca ma incapatanez sa merg inainte... si merg.

planuri de vacanta si nu numai

Anul asta mi-am propus sa calatoresc si sa vad mai multe. Am inceput cu Fyn, unde merg intotdeauna cu mare placere. E ceva care ma relaxeaza, si ma face sa imi doresc, ca atunci cind ies la pensie, sa imi gasesc un loc de retragere pe una din insulele adiacente insulei Fyn. Urmatoarea calatorie e la Londra, unde ma gindesc sa imi sarbatoresc ziua. Cind am fost prima data in Anglia la Birmingham am avut sentimentul ciudat de déjà vu. Sint curioasa sa vad daca Londra imi ofera aceeasi senzatie extrem de placuta, aceea a fii ca acasa.
Cind primavara se apropie de sfirsit dand prioritate verii, in luna mai, ma gindesc sa merg in compania sorei mele nu mai departe de Brazilia, in Sao Paulo. Ocazia: o conferinta la care sora mea a fost invitata, iar eu merg doar cu dorinta de a invata si de a experimenta ceva nou, fiindca tot sint deschisa la ce e nou si fain. Un alt continent, de ce nu?
Mai apoi, in iulie, cind dupa un an de lucru toti simtim nevoia de odihna, mergem in concediu, binenteles in Norvegia, unde asa cum am fost convertita la cultul Birkenstock, m-am lasat convertita si la cultul Norvegia. Si ma bucur de convertirea asta pentru ca, Norvegia, iti ofera exact tot ce ai nevoie si chiar mai mult; ce nu ai gindit ca ai putea atinge vreodata, vine pe deasupra. E ca si citatul biblic " cautati mai intii imparatia cerurilor iar toate celelalte lucruri vi se vor da pe deasupra" .Si ce poate fi mai ceresc decit o tara care se rasfata cu un taram arctic, dem de toata admiratia, si e normal ca restul vine pe deasupra ca o ploaie de binecuvintari.
Daca mai vin si alte proiecte de calatorie, neplanificate, le luam in functie de timpul si banii disponibili, ca dorinte am avea cu sacul.

breakers

Oasis of calm

winter landscape

2010-2011 Cumpana anilor

Daca te opresti o clipa din pregatirea cinei de revelion, nu poti sa nu te gindesti si sa-ti faci o revizie la ceea ce ti-ai dorit revelionul trecut, la realizarile in decursul anului, la evenimente mai mult sau mai putin planificate, si binenteles la coincidentele, sau evenimentele cele mai putin asteptate.
Pe mine anul 2011 ma gaseste multumita pentru tot ce s-a intimplat anul trecut , si mai ales pentru ca am trecut cu bine peste evenimentele grele si incarcate de emotie. Evenimentele neasteptate nu au fost deloc de rau augur, dimpotriva au fost o surpriza placuta. Pina la urma nu numai atitudinea conteaza, ci si sa ai umpic de noroc. Nu stiu care cintareste mai mult dar nici nu conteaza acum, cand anul e trecut.
Pentru 2011 imi spun: fa cu constiinciozitate ce tine de tine, in rest, iei lucrurile asa cum vin, si bucura-te de viata!
La multi ani cu sanatate!