Cu ce gresim noi parintii cand vrem binele copiilor, si vrem sa-i ferim de greutatile vietii?
La o prima analiza nu gresim cu nimic si copii nostrii sunt iubiti si protejati, insa la o analiza mai adanca nu facem decat sa-i imbracam si sa-i impachetam in vata, creandu-le impresia ca la cea mai mica adiere de vant trebuie sa reactioneze ca la o mare catastrofa. Nu sunt invatati sa confrunte si sa mearga mai departe pentru ca nu pot tine piept adierii vantului. Dar noi i-am protejat si i-am invatat ca daca li se intimpla cumva sa nu li se indeplineasca cele mai mici dorinte, se si intampla cele mai mari catastrofe, e sfarsitul lumii. Ei devin frustrati si iritati pe viata si pur si simplu nu mai vad albastrul cerului pentru ca nu au reusit sa isi indeplineasca toate dorintele asa cum mama si tata le-au promis in viata, sau mai bine zis asa cum ei au crezut ca mama si tata le va oferi in viata, ca doar ei au fost pina acum buricul pamantului si totul in jurul lor se prabuseste daca mama sau tata nu le matura problemele din cale.
No ce sa mai zici. E imposibil sa traiesti atunci cind la 22 de ani esti operat si ai fost intepat pentru ca asistenta a trebuit sa iti dea antibioticul, si nu ai primit 5 minute pauza sa te plangi si sa te tangui ca, vezi doamne, asistenta o mai avut si alti pacienti pe linga tine care probabil sunt mult mai bolnavi. dar ce mai conteaza altii cand EU traiesc o mare drama ca trebuie sa-mi primesc tratamentul intravenos si am o branula in mana si care doare ca dracu. nu pot nici macar sa tin paharul sa beau apa cu paiul, nooo ce mare tragedie.
Oooo, ca nu mai am nici eu aer cand ma gandesc ce hiperventilati devin copii nostrii daca ii invatam sa le maturam calea in fata si parca sunt crescuti numai pe covorul rosu. Dar in loc sa le vindem gogosi si iluzii mai bine am fi responsabili sa ii avertizam de realitatea vietii invatandu-i sa gaseasca solutii motivandu-i sa isi foloseasca energia in a-si gasi linistea interioara si forta exterioara sa treaca in liniste si usor peste "catastrofe". Atunci Armaghedonul li se va parea o problema minora, la care vor face fata cu succes.
Intrebarea totusi ramane: cu ce gresim cand vrem sa ne protejam copii de microbii vietii. Nu cred ca gresim sa le dorim ce e mai bun si mai usor, dar metoda prin care ii protejam e gresita, si nu facem decit sa le subtiem sistemul de aparare si autonomie, si pina la urma ii inabusim in vata de protectie in care ii impachetam pentru a-i " proteja " de GREUL VIETII.
Dar problema e tot a noastra. Ne trezim ca facem rau cu toate bunele intentii. Nu ne asteptam ca cea mai buna intentie a noastra sa ni se intoaca cu un rau inapoi. Dar asta se intimpla pentru ca nu folosim cea mai potrivita cheie pentru a deschide usa copiilor nostrii. Poate ca ar fi mai bine sa le dam lor cheia sa-si deschida singuri usa. Daca gasesc covorul rosu, nu au decat sa se bucure de el, dar daca gasesc praf si cenusa, sa nu se sperie prea tare, atunci ii indemn: i-a matura si creaza-ti singur confortul pe care il vrei. Dar sa nu uitam ca am avut responsabilitatea sa ii invatam sa mature si nu sa maturam noi in locul lor.
