sacrifice

vine craciunul

Craciunul o sarbatoare a luminii si a bucuriei. Astept craciunul cu aceeasi bucurie cu care asteptam cind eram copil. Chiar daca lucrurile si locurile s-au schimbat, si experimentez altfel atmosfera Craciunului, avand de-a face cu factori culturali care vrand nevrand influenteaza impodobind sau saracind atmosfera craciunului, sarbatoarea are aceeasi valoare afectiva pentru mine ca si atunci cind eram copil, si cantam din toata inima colinzile lui.
Imi amintesc cu drag cind porneam cu grupa mare de copii a bisericii Sega Arad in seara de 24 decembrie, colindand toata noapte oprindu-ne la familii care ne serveau cu prajuturi, bune, facute de casa, 100 % ecologice, iar spre dimineata ne bucuram sa servim ceva de mincare fiind deja satui de atata dulce, ne bucuram de o cana de ceai fierbinte care ne dregea vocile ajutand sa mergem mai departe sa ducem vestea buna a nasterii mantuitorului, pina cand se crapa de ziua.
In ultimii 3 ani, schimband tara, societatea, limba si religia, traiesc o alta experienta a craciunului. Intr-o societate protestanta cu un inalt grad al constiintei, atmosfera craciunului are o alta nuanta. Aici oamenii isi planifica, cu mult timp inainte, ceea ce se numeste Julefrokost ( pranzul de Craciun) si incep din 1 decembrie cu colegii, cu prietenii si terminand in seara ajunului cu o slujba la biserica si o cina, la fel de protestanta, impreuna cu familia.
Totul este foarte organizat si totul trebuie sa fie perfect, nu exista loc pentru spontaneitate, totul e facut cu cel mai inalt grad de constiinciozitate. chiar si faptul ca se imbata pana ajung pe sub masa, e atat de organizat, incat e o nota de constiinciozitate protestanta. Am participat si eu la julefrokost. Dupa masa servita la restaurant, ne-am dus la discoteca unde am putut observa si mai pregnant faptul ca si pentru a te debarasa de inhibitii, ai nevoie de un cadru perfet organizat in care ti se permite sa te desfasori la fel de organizat dupa cum societatea dicteaza.
Nu am putut sa nu ma gandesc la Life of Brian ( Monthy Phyton): "we are all individual". Societatea daneza vrea sa creada ca functionaeza dupa principiul asta, si vin si spun ca fiecare danez e cu duna lui, si e adevarat intr-o oarecare masura, dar masura e dictata tot de societate care vrand nevrand isi pune amprenta uniformizarii unde duna si gardul si casa arata la fel, pana la urma din " we are all individual" se transforma in "we are an individual grup". Cred ca comunistii ar trebuii sa fie invidiosi pentru ca e exact ceea ce ei si-ar fi dorit sa faca din societatea lor si nu au reusit. Platforma comunista ar trebuii sa aiba la baza protestantismul si poate le-ar reusii.
Dar intorcandu-ma la atmosfera craciunului, am observat in ultimii ani, calitatea atmosferei craciunului a devenit tot mai saraca din punct de vedere al semnificatieti si tot mai bogata din punct de vedere comercial. Vad oameni inghesuindu-se sa cumpere tot felul de parca ar fi ultima lor sansa pina in ziua craciunului, parca se termina lumea si ii prinde nepregatiti.
Intrebarea e nepregatiti pentru ce!?
Poate e o manifestare anxioasa a faptului ca undeva in adancul fiintei noastre simtim ca pierdem semnificatia reala a sarbatorii, dar incercand cu disperare sa o inlocuim cu beculete si globuri, care mai de care mei stralucitoare, nu facem decat sa golim si mai mult atmosfera a ceea ce ar trebui sa fie de fapt craciunul.
Doresc tuturor un Craciun fericit, unde sper sa ne gasim cu totii pacea si implinirea in sufletele noastre.

Autumnal Horizons

Un suflet zbuciumat

A trecut o luna de cand am trait o experienta unica cu un puternic impact ce are inca o rezonanta puternica in mintea mea.
Era 13 septembrie ora 23.00, o seara cu o minumata luna plina care stralucea puternic, ca lumina unui reflector indreptat spre o scena pustie. Scena era peronul 2 din gara Viby Sjælland. Eu stau pe peronul 1 si imi astept cuminte trenul. La ora aceea din noapte eram singurul spectator, stind pe primul rind, vizionind cel mai tragic sfarsit al unui suflet disperat. Scena era dintr-o piesa a teatrului dramatic in care actorul isi joaca ultimul lui rol cu cea mai mare seriozitate si totul era atat de real incat nu puteai avea decat o reactie socanta care te paralizeaza pentru cateva minute, si care iti ramane in memorie pentru tot restul vietii. In timp ce eu murmuram "O Doamne mare", un suflet zbuciumat se ascundea pe peronul vecin asteptind, cu sufletul la gura, venirea trenului ce trebuia sa treaca fara oprire. Spre deosebire de mine, care asteptam sa i-au trenul, din partea opusa, sa merg la servici in tura de noapte, el, un barbat, ce parea intre doua varste, astepta trenul care trecea prin cu mare viteza prin Viby, insa, cu scopul de a iesi cu cea mai mare viteza din lumea aceasta. In sfarsit trenul isi face aparitia cand vad actorul principal al tragediei, se intinde transvers pe liniile de tren pregatindu-si singur inmormintarea. In doar citeva secunde asist ingrozita la scena cea mai tare, la care am putut asista vreodata. Trenul venind cu mare viteza, devoreaza, ca un monstru, trupul ce i se intinde pe tava, lasind in urma resturi mici de oase si tesut singeros. Hainele zdremtuite, fluturau, parca nedumerite, in vintul produs de trecerea in viteza a monstrului. Linistea de mormant se lasa din nou in gara din Viby. Singura reactie care am avut-o in momentul impactului a fost un strigat, innabusit de larma acceleratului,"O my God!".
Urmatoarele 5 minute, pina cind trenul meu a sosit in statie, mi s-au parut o vesnicie. Ma uitam inspaimintata la bratul si urechea care au zburat in fata mea. Parca eram paralizata, nu puteam crede ca era real ce vazusem, parca era o secventa dintr-un film de groaza, insa batul intins in fata mea era cit se poate de real si parea sa imi spuna ca omul, in ultimile lui clipe, era disperat sa intinda o mina spre a cere ajutor. Nu stiu nici acum daca am fost de vre-un ajutor, insa ma gindesc ca poate chiar strigatul meu, in acele momente de groaza, a fost suficient sa smulga sufletul acela zbuciumat din fortele tenebre ale intunericului, orientandul spre lumina dumezeiasca.
Nu am judecat nici o clipa decizia lui, si nu e datoria mea sa judec, m-as bucura sa cred ca am fost de ajutor si chiar daca am asistat, ca un spectator ingrozit, la finalul tragic al dramei, fara sa inteleg de ce mi-a fost dat sa vizionez acea secventa, sunt convinsa ca a avut o mare insemnatate si e o lectie din care sigur am ceva de invatat.
Nu am aflat niciodata identitatea omului, dar sufletul imi plange ca si cum am pierdut pe cineva drag. Era un suflet ca si mine, dar care si-a pierdut speranta si bucuria de a trai. Probabil era mirat auzind murmurul cintecului pe care-l cintam in noapte, insa nimic nu l-a putut oprii din hotarirea pe care o luase de a pleca din lumea noastra intr-o noapte de 13 cu luna plina.
Sper din suflet sa isi fi gasit linistea si pacea pe care, in aparenta, nu le-a putut gasi aici si nu pot spune altceva decat ca Dumnezeu sa aiba mila de sufletul lui zbuciumat.

Nu stim "DE CE"

Nu ştiu de ce sunt ispite-adesea
Şi încercări vin în orice zi,
Când lângă noi sunt atâţia alţii
Ce fericiti ei nu par a fi.

Cor: Mereu ’nainte şi vom pricepe
Mereu ’nainte şi vom afla
Te-ncurajează, mergi în lumină
Vom înţelege de ce-i aşa.

Când vine moartea pe drag răpeşte
Şi lasă locul gol şi pustiu,
Si mulţi din cei răi pot să prospere
Cum de-i aşa eu nu pot să ştiu.

Fii credincios dar până la moarte
Câteva zile doar mai avem
Atunci tot greul va fi nimica
Cununa vieţii când o primeşti.

Noi ştim că Isus pe nori cu slavă
Curând veni-va şi ne va lua
Şi lângă Sine în strălucire
Dureri, ispite, tot vom uita.

Night Bird

memory screen